Finlandezul Tuomas Katainen avea o Tesla Model S din 2013 când deodată nu i-a mai mers. S-a dus cu ea în service și, după o lună, „băieții” l-au informat că trebuie schimbat tot pachetul de baterii. Doar că schimbarea urma să coste peste 20,000 de EUR, iar pentru operațiune era nevoie de acordul scris al Tesla Motors.
Un om obișnuit ar fi făcut un credit la bancă, s-ar fi împrumutat de la cămătari sau și-ar fi vândut câțiva rinichi. Katainen n-a optat pentru niciuna din variantele de mai sus și asta nu pentru că n-avea bani. Dimpotrivă. A vorbit cu o echipă de artificieri și i-a plătit cu 85,000 de EUR ca să-i arunce mașina în aer în cel mai spectaculos mod cu putință.
Artificierii s-au achitat magnific de trabă, împachetând mașina cu nu mai puțin de 40 de kilograme de dinamită de cea mai bună calitate. Înainte de a o arunca în aer, au pus pe scaunul șoferului un manechin care-l întruchipa pe Elon Musk, șeful Tesla. Apoi au aprins fitilul, iar judecând după forța exploziei, atât Tesla cât și Musk au ajuns direct pe Marte. Există probe video în acest sens.
Tesla Motors oferă garanție pe pachetul de baterii pentru 8 ani sau 160,000 de kilometri. După ieșirea din garanție, bateriile se schimbă pe cheltuiala proprietarului.
Prețurile ridicate ale bateriilor sunt principala cauză a costurilor mari de achiziție și întreținere a mașinilor electrice. Totuși, un studiu Bloomberg arată că bateriile s-au ieftinit spectaculos în ultimul deceniu, de la 1000 EUR per kWh în 2010 la 100 EUR în 2020. Se estimează că, în doi ani, o mașină electrică va costa cât una „normală”.