O teorie interesantă: petrolul nu e pe sfârșite. Dimpotrivă.

La începutul anilor 70, s-a făcut o estimare a rezervelor de petrol globale și s-a ajuns la concluzia că planeta Pământ nu ne mai poate oferi țiței decât cel mult 20-40 de ani. Această estimare a fost acceptată unanim atât de comunitatea științifică, cât și de oameni politici și afaceriști, iar efectul a fost o creștere drastică a prețului petrolului. Motivul creșterii nu a fost o penurie reală de petrol, ci niște estimări. Care, între timp, s-au dovedit complet eronate.

Ceea ce ai citit mai sus nu este părerea noastră, ci a lui Thomas Gold (1920-2004), astrofizician, profesor la Universitatea Cornell și membru al Academiei de Științe a SUA. Într-un eseu științific din 1985, Gold susține, în continuarea celor de mai sus, o teorie șocantă: că teoria curentă despre originea petrolului este eronată.

În acest grafic de pe statista.com se vede evoluția prețului la țiței din 1960 până azi. Se observă o stagnare la o valoare infimă până prin 1973, când au loc mai multe evenimente. Pe de o parte, capătă tracțiune teoria peak oil, pe de altă parte survine embargoul OAPEC ca represalii la războiul de Yom Kippur dintre Israel și o coaliție de state arabe. Războiul a durat trei săptămâni, prețul nu și-a mai revenit niciodată la nivelul dinainte de 1973.

Am învățat cu toții la școală că petrolul este rezultatul descompunerii materiei organice (a resturilor vegetale, mai exact) timp de mii și milioane de ani. Gold susține că, de fapt, originea petrolului este una abiotică, adică anorganică, și că planeta continuă să producă țiței în fiecare clipă, în anumite zone din crusta și din mantaua terestre. Cu alte cuvinte, conceptul de peak oil vehiculat din anii 70 încoace este hazardat. Nu vom rămâne fără petrol nici anul acesta, nici anul viitor, nici mulți ani (dacă nu secole) de aici încolo.

Teoria lui Gold nu este una cu totul nouă. Savantul american nu a făcut decât să preia noțiuni mai vechi, să le aducă la zi și să le popularizeze în Occident. Cu vreo 10 ani înainte, geologul sovietic Nikolai Kudriațev, care studiase depozite petroliere din Canada, Venezuela sau URSS, observase două anomalii esențiale în teoria originii organice a petrolului.

Primo, aceea că nu se reușise niciodată în laborator sintetizarea petrolului din materie vegetală. Secundo, că pungile de țiței din rocile sedimentare se găseau aproape întotdeauna deasupra unor fracturi în podeaua de rocă, ceea ce sugera că petrolul a urcat spre suprafață din straturi mai profunde.

Înainte de Gold și Kudriațev, oameni de știință de prim rand au postulat teorii similare: mineralogistul Georgius Agricola, geograful Alexander von Humboldt și chimistul Dimitri Mendeleev (cel cu tabloul elementelor) în secolul 19 sau chimistul francez Marcellin Berthelot, toți au conchis că ceva din teoria petrolului organic nu se pupă cu observațiile din teren sau din laborator. Cel mai probabil, petrolul se formează mai la adâncime, prin distilare, fie din roci, fie din alte componente chimice aflate în măruntaiele Pământului.

(În paranteză fie spus, petrolul poate fi fabricat pe cale sintetică din ingrediente anorganice. E nevoie doar de apă și de aer. Prin electroliză, se separă apa în atomi de oxigen sau hidrogen, apoi hidrogenul izolat se combină cu carbon atmosferic și se obține un combustibil lichid cu proprietăți identice celor fosili.)

Deși respinsă de comunitatea științifico-economică, teoria a prins din nou tracțiune în 2009, când un grup de cercetători de la KHT – Institutul Regal de Tehnologie al Suediei – au reluat subiectul și au publicat un nou studiu care susține și întărește teoria petrolului abiotic. Suedezii observă o corelație puternică între amplasamentul pungilor de petrol și traseele fisurilor din rocile de sub acestea (similar cu ce spunea Kudriațev). Acolo unde aceste fisuri se intersectează, există mari șanse să găsim petrol.

Descoperirea celor de la KHT, dacă se validează și în realitate, ar putea revoluționa întreaga industrie extractivă. În primul rând, ar îmbunătăți considerabil eficiența prospectării, care azi se situează pe la 20% (adică din cinci foraje de prospectare, patru nu găsesc petrol). În al doilea rând, ar oferi omenirii ocazia de a accede la noi și noi resurse de țiței, ceea ce, pe de o parte ne-ar scăpa de teroarea peak oil și, pe de altă parte, ne-ar da motive să sperăm într-un viitor cu carburanți mai ieftini.

În fine, nu știm când se vor termina rezervele de petrol, dar ce știm sigur este că de la 1 ianuarie 2025 se va termina plafonarea prețurilor pentru asigurarea RCA. Și, din păcate, se întrevede un cod foarte roșu.