Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) își continuă demersul critic la adresa societăților de asigurări și a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), relatează Agerpres.
Într-un comunicat remis miercuri, 19 mai, COTAR acuză faptul că tariful de referință pentru RCA, așa cum a fost publicat de ASF, este nejustificat în condițiile în care accidentele au fost mai puține în 2019 și 2020.
„ În timp ce firmele de asigurări din alte ţări au restituit şoferilor o parte din valoarea preţului RCA perceput în avans, pe fondul restricţiilor de circulaţie cauzate de pandemia Covid - 19 şi a valorilor de trafic scăzute, în România a crescut preţul RCA, în aceleaşi condiţii de reducere a numărului de accidente", afirmă COTAR.
Confederația arată că cei doi factori statistici care determină prețul RCA - frecvența accidentelor și severitatea acestora – sunt în scădere, și că anul 2020, marcat de 7 luni de stare de alertă și restricții de circulație, a cunoscut o diminuare dramatică a accidentelor.
"Situaţia este confirmată de Poliţia Română - a declarat că în perioada stării de urgenţă numărul accidentelor a scăzut cu 72%; ASF a recunoscut, pe 5 noiembrie 2020, că societăţile de asigurare au avizat, în intervalul aprilie - iunie 2020 (trimestrul II), un număr de 56.661 dosare de daună RCA, cu 38,67% mai puţine decât cele vizate în primul trimestru al anului 2020; Comisia Europeană a prezentat, la sfârşitul lunii aprilie 2021, un raport din care reiese că numărul victimelor accidentelor rutiere produse pe drumurile din România s-au redus cu 12% în anul 2020 faţă de anul 2019", mai precizează comunicatul.
Cu toate acestea, notează COTAR, tariful de referință pentru polițele RCA nu doar că nu a scăzut, cum ar fi fost normal, ci a înregistrat chiar majorări. Președintele Confederației consideră că Autoritatea de Supraveghere Financiară favorizează firmele de asigurări în detrimentul celor 9 milioane de șoferi din România.
În replică, ASF arată că tarifele de referință sunt calculate de o companie independentă și că Autoritatea nu face decât să aducă aceste tarife la cunoștința publicului.
ASF mai arată că perioada de referinţă pentru datele istorice utilizate în determinarea primei de risc de referinţă este reprezentată de ultimii 5 ani de evenimente anteriori datei de referinţă, iar tarifele sunt calculate pentru clasa de B0 (cea mai scumpă clasă Bonus).
Indiferent care sunt tarifele de referință, pe RCA.ro ai cel mai rapid acces la cele mai mici prețuri pentru asigurarea obligatorie RCA.