Valabilitatea polițelor RCA Euroins a fost prelungită până pe 8 decembrie 2023

București, 31 august 2023

Guvernul a decis azi prelungirea valabilității polițelor RCA Euroins cu încă 3 luni de zile. În urma falimentului Euroins, conform legii, toate asigurările RCA încheiate la Euroins trebuiau să expire pe 8 septembrie.

Guvernanții au declarat că această decizie intervine în situația în care, în prezent, cu câteva zile înainte de expirare, mai erau nu mai puțin de 1,8 milioane polițe RCA Euroins pentru care proprietarii nu-și încheiaseră încă o nouă asigurare RCA – adică urmau să circule fără asigurarea obligatorie auto RCA după data de 8 septembrie.

Și asta în contextul, nedeclarat de guvern, în care existau deja milioane de vehicule fără asigurare RCA valabilă, numărul acestora crescând cu 350.000 doar în primele trei luni ale lui 2023.

Cauza o reprezintă creșterea exorbitantă a prețului RCA, pe fondul falimentelor City Insurance și Euroins, deși existau date clare la ASF privind situația financiară a acestor companii cu mult timp înainte.

Urmează însă ceva mult mai important, care îi va afecta pe toți șoferii, nu doar pe cei care mai aveau polițe valabile la Euroins.

Peste puțin timp, pe 11 octombrie 2023 încetează plafonarea prețurilor pentru asigurarea RCA. Iar unele estimări indică o creștere și de 50% a prețului RCA după această dată.

Un sfat util ar fi, în cazul în care polița RCA vă expiră după 11 octombrie, s-o reînnoiți chiar acum, la prețurile actuale, pentru că poți să-ți faci o poliță RCA, să-ți închei o asigurare RCA cu 60 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare.

Dacă nu sunteți siguri când vă expiră polița, aici puteți verifica valabilitatea RCA online, imediat.

Termenul anterior de expirare a valabilității asigurărilor RCA Euroins era pe 8 septembrie.

Citește în continuare . . .

Mașini autonome. Când ne vor înlocui computerele la volan?

Tehnologia mașinii autonome promite multe. Să vedem și cât se ține de cuvânt.

Consiliul Concurenței îi ia la bani mărunți pe comercianții de combustibili.

De ce s-au scumpit carburanții? Consiliul Concurenței a declanșat o investigație.

Să înțelegem motocicliștii. Înțelepciune pe două roți.

Când ai sub tine doar două roți, vezi altfel viața. Iată câteva mostre de înțelepciune motociclistică.

Cel mai mic preț

în 60 de secunde.