Pe unde s-o mai zgârii (3). Muntenegru, ce județ frumos!

Autorul acestor rânduri își amintește cu melancolie de o ieșire de acum câțiva ani, când era să-și aplice sieși o daună totală pe drumurile din Muntenegru. Și nu atât pentru că șoselele erau proaste – pentru un șofer român asta e norma –, ci pentru că peisajele din jur erau atât de frumoase încât nu putea fi atent și la condus.

Muntenegrul e o țară mică, mai mică decât județele Tulcea și Constanța adunate. Și are aproape la fel de mulți vecini câți locuitori. Dacă nu ești atent la semne și greșești drumul, e foarte posibil să te trezești imediat la granița cu Serbia, cu Croația, cu Albania, cu Bosnia sau cu Kosovo. Ceea ce, pentru un călător, e o plăcută provocare fiindcă poate lua micul dejun la Podgorica, prânzul la un restaurant pescăresc albanez și cina la Dubrovnik, pe țărmul croat al Adriaticei.

Dacă nu greșești drumul și rămâi între granițele muntenegrene, vei fi răsplătit cu mărinimie. Pe cât de mic e Muntenegrul, pe atât este de dens în frumuseți naturale, arhitectonice și culturale înghesuite una peste alta ca sculele în garajul unui pasionat de mașini. Noi o să-ți recomandăm doar trei obiective, lăsându-te pe tine să descoperi restul.

 Lacul Skadar, Muntenegru

Prima oprire pe care am face-o ar fi pe malul Skadar-ului, cel mai mare lac din Sudul Europei, împărțit aproximativ egal între Muntenegru și Albania. După atâtea ore de condus (din România sunt cam 13), ți-am sugera să lași mașina într-o parcare din Virpazar și să te bucuri din plin de comorile gastronomice ale zonei. Crapul de Skadar e faimos în regiune pentru gustul său fantastic care, zice-se, e dat de puritatea apei lacului. O altă specialitate regională, sărbătorită anual prin festivaluri, este vinul Vranac, care merge de minune cu peștele. Noroc că mașina e parcată.

A doua zi, ca să ne dregem după crap, tocmim un barcagiu să ne ducă la o plimbare pe lacul Skadar, unde e foarte posibil să golim o baterie de aparat foto în câteva ore. Primăvara, munții care împresoară Skadarul poartă căciuli de zăpadă, iar apa lacului este atât de calmă la ora dimineții încât zici că plutești pe o oglindă. Ca-n Elveția.

Rijeka Crnojevica

După prânz – nicio masă fără pește – am putea da o fugă până la impronunțabila Rijeka Crnojevica, fosta cetate de scaun a regatului Rijecka, unul dintre cele patru ținuturi care alcătuiau vechiul Muntenegru. Drumul până acolo este atât de pitoresc și de îngust încât îți vine să donezi mașina și să continui pe jos. La destinație, realizezi că ai călătorit nu în spațiu, ci în timp. Orașul, casele, străzile, podurile, ba chiar și oamenii (dacă facem abstracție de vestimentația lor) par să nu fi auzit că pe lume există avioane, computere și politică. Și par să se simtă foarte bine acolo, în secolul 15.

Golful Kótor

A treia destinație pe care ți-o propunem este Golful Kótor, care este atât de adânc și de contorsionat încât aduce mai degrabă cu un fiord. Prin configurația sa geografică, de port natural, Kótor-ul a fost de-a lungul vremii una dintre cele mai importante baze navale din Adriatică. Și una dintre cele mai disputate. De la romani l-au luat bizantinii, de la bizantini l-au luat bulgarii, apoi sârbii, apoi ungurii, venețienii, turcii, habsburgii, francezii și italienii. Însă, dintre toți cei care au venit și-au plecat, amprenta de neșters rămâne cea a Veneției. Vechile orășele de pe țărmurile zimțuite ale Kótor-ului sunt niște Veneții în miniatură. Nu lipsesc decât gondolele și turiștii chinezi.

Șoseaua care înconjoară golful are doar 45 de kilometri, dar sunt atâtea locuri în care vei vrea să te oprești încât îți recomandăm să rezervi o zi întreagă doar pentru Kotor. Apoi, conform tradiției, dă-i cu pește, dă-i cu vin.

Să ne zici cum a fost.