Pe unde s-o mai zgârii (2). Creta, drumul peste Munții Albi.

Până acum 5 milioane de ani – adică, la scară geologică, ieri -, Creta a dormitat liniștită pe fundul mării. A fost nevoie ca trei plăci tectonice majore, ale Europei, Asiei și Africii, să strângă Mediterana ca într-o menghină pentru ca adormita Cretă să iasă la lumină și să devină, ceva mai târziu, leagănul civilizației europene.

Dar fenomenul care-a născut-o din spuma mării a lăsat urme de neșters pe fața insulei. Creta se prezintă și azi ca un spectacol geologic cu munți de peste 2000 de metri care plonjează sinucigaș în mare, despărțiți ici și colo de canioane adânci în care soarele pătrunde doar o oră pe zi.

Relieful fiind de așa natură, până în anii '60 nu a existat nicio șosea care să lege fosta capitală Chania de sudul insulei. Localnicii aveau de ales între a face o zi cu vaporul și a înconjura Creta pe drumul șerpuit de coastă. Dar cum noi ne-am născut și conducem mașini în cea mai bună dintre lumi, astăzi este posibil să tăiem Creta de la nord la sud pe unul dintre cele mai pitorești trasee auto din Europa.

Munții Albi (Lefka Ori)

De la Chania lăsăm marea în spate și conducem țintă către piscurile adeseori înzăpezite ale Lefka Ori (Munții Albi). Din Vrysses putem face un ocol pe la Vamos, unul dintre cele mai frumoase sate tradiționale cretane, perfect conservat. Conducem mai departe pe șoseaua nebunesc de serpentinată până ajungem în Platoul Askifou, la 1200 de metri.

Înconjurat din toate părțile de munți, platoul a reprezentat unul dintre centrele rezistenței cretane împotriva venețienilor, a otomanilor, a naziștilor și, în general, împotriva oricui a dorit să stăpânească peste temerarul popor cretan. Dealtfel, în cătunul Kares putem vizita un mic muzeu al războiului în care un localnic iubitor de istorie, George Hațidakis, a colecționat tehnică de luptă din 1770 și până la invazia germană. Găsim acolo arme albe, pistoale, bombe de diverse tipuri, dar și bucăți din avioane de luptă cărora li s-a dat daună totală.

Platoul Askifou

De la Askifou încingem discurile de frână de-a lungul terifiantului canion Imbros, pe urmele trupelor britanice evacuate în 1941 și după o jumătate de oră ajungem la Chora Sfakion, pe malul Mării Libiei. Locuitorii satului și ai întregii regiuni, sfakioții, se consideră descendenți direcți din dorieni și rude cu manioții din sudul Peloponezului și cu sulioții din Epir. Adică se cred cei mai speciali dintre cretani, și pe bună dreptate. Chora Sfakion are 250 de locuitori, două porturi și trei taverne și este atât de departe de traseele turistice populare încât și-a păstrat neștirbită autenticitatea.

Chora Sfakion

De la Chora Sfakion îți recomandăm un „detour” de-a lungul coastei până la Frangokastello, o fostă fortăreață venețiană consolidată apoi de otomani, unde se spune că primăvara ies din mare fantomele de abur ale războinicilor căzuți în lupte.

Drumul în sine de la Chania la Chora Sfakion durează vreo două ore (sunt 75 km dus). Dar dacă adăugăm numeroasele opriri pentru fotografii, cafea grecească și calmari la grătar, trebuie să luăm în calcul o excursie de o zi întreagă.

 S-o zgârii sănătos! Γεια σας!